Istoria Sașilor
Sub guvernul regelui maghiar Geisa al II-lea, coloniști predominant franci sunt chemați în provincia Sibiu ca „lucrători pentru dezvoltare”.
La fel ca și silezienii sau mecklenburghezii, sașii din Transilvania sunt un nou trib german care a apărut din coloniști de origine vest-germană în cursul colonizării germane medievale a Estului. Documentele mai vechi menționează, de asemenea, flamanzi și valoni printre ei. Ei se numeau germani. Numele de „sași” le-a fost dat de noii lor vecini, ungurii, deși din dialectul lor se poate deduce că cea mai mare parte dintre ei proveneau din zona din jurul Rinului și a Mosellei, între Westerwald și Luxemburg, Mainz și Köln.
1186
Papa confirmă înființarea prepoziturii din Sibiu.
Regele Bela al III-lea, într-o scrisoare redactată în legătură cu curtarea regelui maghiar pentru o fiică regală franceză, apreciază venitul pe care îl primește de la „coloniștii oaspeți ai regelui dincolo de păduri” la 15.000 de mărci de argint pe an, ceea ce reprezintă o plată de impozit semnificativă pentru acea vreme.
1211 – 1225
Cavalerii teutoni construiesc castele și întemeiază sate în Burzenland.
1224
„Carta de aur” (Andreanum) pentru germanii din provincia Sibiu, în care sunt stabilite drepturile și îndatoririle coloniștilor germani.
Printre cele mai importante privilegii ale acestora se numărau alegerea liberă a judecătorilor și a pastorilor, jurisdicția în conformitate cu propriul drept cutumiar, scutirea de taxe vamale, piețe libere etc. În schimb, coloniștii – fermieri, meșteșugari și mineri – s-au angajat să plătească regelui o chirie anuală și să presteze un serviciu militar. Bisericile fortificate și bisericile fortificate construite pentru a-și proteja casele caracterizează și astăzi zona de locuire transilvăneană-saxonă.
1241
Prima devastare a orașului Kronstadt de către mongoli.
1421
Prima invazie turcă în Burzenland, Kronstadt este distrus, iar consiliul orașului este luat prizonier.
1486
Regele Matthias Corvinus confirmă unitatea tuturor sașilor (Universitas Saxonum) pe teritoriul regal.
1498
Oamenii din Kronstadt preiau în cele din urmă stăpânirea Törzburgului și, prin urmare, protecția trecătorii de acolo.
1526
Bătălia de la Mohács; turcii cuceresc Câmpia Ungară.
După distrugerea Ungariei medievale de către otomani (1526), principatul Transilvaniei a luat ființă sub suveranitate turcească, în care cele trei „domenii” (Landstände) ale nobilimii, tribul maghiar al secuii și sașii, care formau Landtagul, aveau o poziție puternică, deoarece alegeau prințul și adoptau legile decisive. În acest landtag, sașii transilvăneni formau elementul burghez, țăran liber. Pe teritoriul lor, „pământul regal”, au avut drepturi autonome până în 1867, cum ar fi autoadministrarea, cu limba germană ca limbă oficială, „Eigenlandrecht” (1583-1853) și altele.
1543
Johannes Honterus impune Reformarea religioasă în Brașov și Țara Bârsei.
1547
„Ordinul bisericesc al tuturor germanilor din Transilvania”; sașii devin luterani uniți.
1557 – 1568
Realizarea toleranței religioase în Transilvania.
1572
Sașii acceptă Mărturisirea de credință de la Augsburg, Biertan devine sediul episcopului luteran.
Sașii transilvăneni au devenit luterani unitar în timpul reformei. Întrucât celelalte națiuni din Transilvania aparțineau altor confesiuni de credință, apartenența națională, limba maternă și confesiunea sașilor transilvăneni coincideau în mare măsură. După ce autonomia parțială a sașilor transilvăneni a fost abolită de către Parlamentul maghiar (1868/76), conducerea acestui grup a fost transferată în mare parte către Biserica Protestantă. Până în 1948, Biserica Protestantă a menținut un sistem școlar pe mai multe niveluri, în care limba de predare era germana, cu mari sacrificii financiare.
1583
Introducerea dreptului funciar proprietar al sașilor transilvăneni, valabil până la introducerea Codului civil general austriac (1853).
„Universitatea națiunilor săsești” a funcționat ca organ administrativ și juridic suprem începând cu anul 1486. Împreună cu Eigen-Landrecht, care era în vigoare din 1583, a stat la baza formei specifice de autoadministrare a sașilor transilvăneni. Independenței politice i s-a alăturat în secolul al XVI-lea independența Bisericii Evanghelice de Confesiune Augsburgică, datorită convertirii complete a sașilor transilvăneni la credința luterană.
1590
Stema Transilvaniei a apărut pentru prima dată în forma prezentată aici în jurul anului 1590 (perioada princiară a Transilvaniei).
În cele din urmă a fost stabilită ca stemă națională a Transilvaniei prin diploma împărătesei și reginei Maria Tereza în 1765, când principatul a fost ridicat la statutul de Mare Ducat.
1612
În bătălia de la Marienburg împotriva tiranicului prinț Gabriel Báthory, cad judecătorul orașului Kronstadt, Michael Weiß, precum și aproximativ 300 de cetățeni din Kronstadt, printre care 22 (conform altor surse: 39) de elevi de gimnaziu (așa-numiții „studenți”), dar și numeroși țărani din comunitățile din Burzenland.
Libertatea religioasă a prevalat în Transilvania încă din 1568. Școlile elementare sunt atestate în Transilvania încă din secolul al XIV-lea, iar la începutul secolului al XVI-lea aproape fiecare comunitate transilvăneană saxonă avea propria școală. Primul gimnaziu a fost înființat în 1541 (în Kronstadt), iar învățământul obligatoriu a fost introdus în 1722. Timp de secole, în pofida tulburărilor provocate de războaie și tulburări politice, sașii transilvăneni au reușit să mențină structura lor.
1687
După eliberarea orașului Oven (astăzi parte a Budapestei), trupele austriece ocupă Transilvania.
1689
Marele incendiu de la Kronstadt, prilej pentru schimbarea numelui Bisericii Sfânta Maria, care acum se numește „Biserica Neagră”.
1734
Primii protestanți din Austria interioară sunt strămutați cu forța în Transilvania.
1742
Primii protestanți din Baden de Sud (Margraviate de Baden-Durlach) migrează în Transilvania.
1774 – 1787
Samuel von Brukenthal, consilier al împărătesei Maria Tereza, este guvernator al Transilvaniei.
1845
Înființarea Asociației agricole transilvănene și saxone; imigrație de Württembergeri.
1848
Revoluția din martie de la Viena se extinde în Transilvania; românii și sașii rămân imperiali; război civil.
1863
Dieta de la Sibiu; românii și sașii decid asupra reformelor.
1867
Compromisul austro-ungar; Transilvania nu mai este pământ al Coroanei, ci parte a jumătății maghiare a imperiului.
Sediul „episcopului săsesc” este mutat de la Biertan la Sibiu.
1872
Guvernul de la Sibiu; românii și sașii se pun de acord asupra reformelor.
Primul Congres săsesc de la Mediaș.
Înființarea Monarhiei duale austro-ungare în 1867 a pus capăt existenței sașilor transilvăneni ca națiune cu proprietăți egale în Transilvania. Odată cu desființarea Universității Națiunilor, acestea au pierdut baza politică a autonomiei lor.
1876
Desființarea definitivă a Regatului, urmată de o împărțire administrativă nouă.
Stema k.u.k. Monarhie („imperial – regal”) – în partea dreaptă, numărat al treilea de sus, se află stema Transilvaniei. Înființarea Monarhiei duale austro-ungare în 1867 a pus capăt existenței sașilor transilvăneni ca națiune cu statut egal în Transilvania. Odată cu desființarea Universității Națiunilor, acestea au pierdut baza politică a autonomiei lor.
1914
Începutul Primului Război Mondial.
1918
Sfârșitul războiului; prin rezoluțiile de la Karlsburg, românii din Transilvania își declară anexarea la România și asigură drepturile minorităților („libertate națională deplină pentru toate popoarele conlocuitoare”).
1919
Comitetul Central săsesc declară, de asemenea, anexarea la România. (Declarația de anexare a sașilor de la Mediasch).
Fondarea Asociației Germanilor din România.
După prăbușirea Monarhiei dunărene, sașii transilvăneni și șvabii bănățeni au votat în 1919 pentru anexarea la Regatul României. Noul stat român nu a îndeplinit toate promisiunile făcute minorităților în așa-numitele „Rezoluții de la Alba Iulia” din 1 decembrie 1918. În cursul reformei agrare românești introduse în 1921, Universitatea Națiunilor săsești – care încă există ca fundație – și Biserica Protestantă au pierdut o mare parte din proprietățile lor funciare. Învățământul în limba maternă promis minorităților a fost redus prin introducerea disciplinelor obligatorii în limba română, iar accesul studenților non-români la universități a fost îngreunat. Încercările guvernului român de a introduce „numerus clausus valahicus” și în economie au eșuat în urma protestelor din străinătate. Cu toate acestea, datorită cadrului politic relativ democratic – reprezentare politică în parlament, presă liberă – a fost posibil ca minoritatea germană să își ceară drepturile și să le apere dacă era necesar.
1921
Prima reformă agrară în Transilvania.
1923
Parlamentarii germani resping noua Constituție pentru că nu au fost incluse drepturile minorităților.
1933
Al cincilea și ultimul Congres săsesc de la Hermannstadt.
1939
Începutul celui de-al Doilea Război Mondial; acord economic germano-român.
1940
România trebuie să cedeze Basarabia și Bucovina de Nord Uniunii Sovietice; prin cea de-a doua hotărâre arbitrală de la Viena, Transilvania de Nord devine parte a Ungariei; generalul Antonescu preia puterea; comisie militară germană în România.
În urma pactului germano-sovietic de neagresiune din 23 august 1939, germanii din nordul Bucovinei și Basarabia, care fuseseră acordate de Hitler sferei de influență sovietice printr-un protocol adițional secret, au fost transferați pe teritoriul Reich-ului. Ulterior, Berlinul a convenit cu conducerea României și asupra relocării germanilor din Bucovina de Sud, Dobrogea și Vechiul Regat Român – în total 214.630 de persoane au fost relocate.
Odată cu anexarea Transilvaniei de Nord la Ungaria, pe baza așa-numitei a doua sentințe arbitrale de la Viena din 30 august 1940, 70 000 de germani au devenit cetățeni maghiari.
1940
Legea grupurilor etnice: promulgată de guvernul român sub conducerea „Führerului” Ion Antonescu, prin care „grupul etnic german din România”, la care erau automat atribuiți toți germanii care trăiau în România, primea statutul de persoană juridică. Această „hotărâre politică unilaterală” îi lega pe germanii din România „la bine și la rău de soarta Reich-ului național-socialist, a cărui catastrofă nu putea decât să le aducă la pierderi”.
1941
România participă la războiul împotriva Uniunii Sovietice de partea Germaniei.
1942/43
Acorduri interstatale cu Ungaria și România privind înrolarea etnicilor germani în unitățile militare germane.
Germanii de vârstă militară din nordul și sudul Transilvaniei au fost înrolați în Waffen-SS. Alți bărbați au fost repartizați în unități ale Wehrmacht, în Organizația Todt și în industria germană de armament. Aproximativ 15 la sută dintre ei au căzut în război. Dintre supraviețuitori, doar câteva mii au reușit să se întoarcă în România, unde au fost arestați și, în unele cazuri, ținuți în captivitate timp de ani de zile.
1944
23 august – România capitulează și declară război fostului său aliat.
6-19 septembrie – Evacuarea sașilor din Transilvania de Nord și a unor sate din Transilvania Centrală.
1945
Din 11 ianuarie – Deportarea germanilor în Uniunea Sovietică pentru muncă forțată.
23 martie (a doua) reformă agrară, exproprierea fermierilor germani.
8 mai – Armistițiu în întreaga Europă.
Pentru cei rămași în România, au început ani de privare de drepturi, deportare și discriminare, care au slăbit în mod decisiv voința lor de a rezista în vechile zone de colonizare. Autoritățile desemnate de Uniunea Sovietică s-au răzbunat pe germani, cărora le-au atribuit o vină colectivă pentru „participarea României la războiul antisovietic și ocuparea României de către Germania nazistă”.
În ianuarie 1945, populația germană aptă de muncă din România – bărbați între 17 și 45 de ani și femei între 18 și 30 de ani – a fost deportați în Uniunea Sovietică pentru muncă forțată. Această deportare fusese organizată de ocupanții sovietici. Poliția și armata română au fost implicate în desfășurarea operațiunii, după ce protestele reprezentanților guvernului român, precum și ale regelui României în fața Aliaților occidentali nu au avut succes. Aproximativ 15% din totalul de 75.000 de deportați au murit, mulți dintre repatriați au fost eliberați din Uniunea Sovietică în zona de ocupație sovietică a Germaniei, alții au ajuns în Zona de Vest sau în Republica Federală Germania, precum și în Austria.
1946
Înființarea de locuri de ajutor a sașilor transilvăneni și a șvabilor protestanți bănățeni în cadrul Bisericii Evanghelice din Germania.
1947
Tratat de pace între Aliați și România; abdicarea regelui Mihai; proclamarea Republicii Populare.
1948
Naționalizarea întreprinderilor industriale.
În primii ani de după război, minoritatea germană din România a fost discriminată în mod special. Numai germanii și-au pierdut toate drepturile politice; statutul minorității, adoptat la 5 februarie 1945, care prevedea drepturi egale pentru toți cetățenii fără deosebire de naționalitate, nu li se aplica. Între 1946 și 1950, româno-germanii nu au avut drept de vot. Ca urmare a Legii reformei agrare din 23 martie 1945, aceștia și-au pierdut proprietatea agricolă, cu tot inventarul său. Astfel, țăranii româno-germani – care în 1945 reprezentau încă 77% din întreaga populație germană – au fost privați de mijloacele lor de trai independente. În 1956, doar 22 % dintre germani mai lucrau în agricultură. Prin legea naționalizării din 11 iunie 1948, toate întreprinderile industriale, bancare și comerciale private din România au fost transferate în proprietatea statului, iar în august 1948 au fost naționalizate școlile – o lovitură grea și pentru bisericile germanilor.
1949
Tratat de pace între Aliați și România; abdicarea regelui Mihai; proclamarea Republicii Populare.
Noua rânduială a Bisericii Evanghelice A.B. din România, înființarea unui institut teologic cu grad universitar; înființarea Asociației Sașilor (mai târziu Landsmannschaft) a sașilor transilvăneni din Germania, actual numit Verband Siebenbürger Sachsen.
1950
Germanilor din România li se redă dreptul de vot.
După 1948, elitele intelectuale și politice germane, ca și cele românești sau maghiare, au fost închise în închisori sau exilate în lagăre penale și de muncă. În iunie 1951, în cursul controversei dintre Uniunea Sovietică și Iugoslavia, a avut loc o operațiune de reinstalare în Banat, în cadrul căreia aproape 10.000 de germani au fost, de asemenea, deportați în sudul Câmpiei Române. În 1952, numeroși orășeni, inclusiv germani, au fost evacuați cu forța din mai multe orașe mari (în primul rând Kronstadt).
1953
Bundestagul de la Bonn adoptă legi privind egalizarea sarcinilor și persoanele strămutate; sașii transilvăneni se mută din Austria în zona Ruhr ca mineri.
1956
Restituirea de case și ferme germanilor.
1957
Renania de Nord-Westfalia devine statul sponsor al sașilor transilvăneni.
După moartea lui Stalin, și în România a avut loc o schimbare în bine pentru minoritatea germană. Lagărele forțate au fost desființate până în 1964, celor deportați și evacuați în România li s-a permis să se întoarcă la casele lor, iar majoritatea caselor și fermelor expropriate au fost restituite. Totuși, în ciuda retragerii măsurilor discriminatorii unilaterale, nu se putea trece cu vederea că germanii din România au fost grav afectați. O mare parte din ceea ce se întâmplase de la începutul războiului nu mai putea fi anulat: despărțirea a numeroase familii ca urmare a războiului, a fugii și deportării, distrugerea mijloacelor economice de subzistență ale germanilor de la oraș și de la țară, declasarea socială, distrugerea comunităților sătești consacrate, precum și a clasei de mijloc urbane, lichidarea unei părți a elitelor româno-germane, pierderea sentimentului identitar etno-cultural, izolarea tot mai accentuată față de limba și aria culturală germană. Germanii din România au fost „expulzați, dar reținuți în țara de expulzare”. Cu toate acestea, la acea vreme, emigrarea legală din România nu era încă o alternativă realistă, iar reunificarea familiilor separate a fost posibilă în anii 60 doar în cazuri excepționale.
1965
Proclamarea Republicii Socialiste.
Nicolae Ceaușescu devine secretar general al RKP.
1967
Relațiile diplomatice dintre Republica Federală Germania și România.
1968
Înființarea Consiliului Muncitorilor de naționalitate germană.
Dezbaterea lui Ceaușescu cu intelectualii germani.
1973
Președintele Ceaușescu îl primește pe președintele al Landsmannschaft der Siebenbürger Sachsen din Germania.
1974
Legea privind protecția patrimoniului cultural național; reglementări mai stricte pentru turiștii aflați în vacanță în România.
1978
Cancelarul federal Schmidt și președintele Ceaușescu convin asupra creșterii numărului de germani relocalizați în cadrul reunificării familiilor.
1981
Criza economică în curs de desfășurare, ceea ce duce la dificultăți considerabile de aprovizionare.
1989
Răsturnarea dictatorului Ceaușescu.
Sfârșitul autocrației Partidului Comunist.
1990
Se înființează Forumul Democrat al Germanilor din România.
Bibliografie: Ernst Wagner „Geschichte der Siebenbürger Sachsen” – Edition Wort und Welt München, siebente durchgesehene und erweiterte Auflage, 1998.
Informationen zur politischen Bildung Nr. 222 – Neudruck 1991.
