Cultura comunității germane din România este o cultură a scrisului. Se poate trasa un arc peste timp de la primele atestări documentare ale satelor și orașelor germane din Transilvania și ale localităților învecinate ale acestora, până la premiul Nobel pentru Literatură cu care a fost decorată în 2009 Herta Müller. Școlile, arhivele, bibliotecile, muzeele, formele de asociere profesionale și științifice au fost și sunt modurile de manifestare ale acestei culturi a scrisului cu care minoritatea germană contribuie la memoria, moștenirea culturală și diversitatea etnică a României.
Expoziția de față este, la rândul ei, un arc peste timp, chiar un up-date al broșurii prefațate de Nicolae Iorga, apărută în 1919, care căuta să prezinte comunitatea săsească în cadrul României Mari, după ce aceasta aderase la noul proiect statal. Este vorba despre cărțulia „Ce sînt și ce vor sașii din Ardeal”, iar ultimul document al expoziției este chiar „Declarația de Aderare a Poporului Săsesc la România” adoptată la Mediaș în 8 ianuarie 1919 de Adunarea Națională Săsească.
Prin Diploma andreană, emisă la finalul anului 1224 de Regele Andrei al II-la, au fost puse bazele existenței comunității săsești din Transilvania. Expoziția povestește evoluția comunității până în prezent, având ca fir roșu impactul Andreanumului ca document constitutiv din punct de vedere juridic, organizatoric, identitar, bisericesc, cultural și educațional. Diploma andreană a creat – prin garantarea drepturilor coloniștilor de a-și alege liber conducătorii pe plan politic și bisericesc, de a-și administra propria comunitate, în schimbul unui impozit anual de 500 de mărci de argint și a unei contribuții cu 500 de ostași la oastea regală, – un spațiu lipsit de privilegii nobiliare și de înrobire a celor lipsiți de drepturi, un spațiu alternativ față de feudalismul din jur.
